Nursetri meetings Bucharest | Training pentru asistentii medicali ce ingrijesc pacientii cu HIV
Academia Romania de HIV/SIDA si de Boli Infectioase din cadrul Institutului National de Boli Infectioase „Prof. Dr. Matei Bals” organizeaza un training dedicat asistentilor medicali, in perioada 10-11 mai 2024.
Trainingul va fi sustinut de specialisti din Marea Britanie, care timp de doua zile vor instrui personalul medical (aproximativ 70 de persoane) din cadrul Institutului Matei Bals, din Maternitatile din Bucuresti si din Centrele Regionale de HIV/SIDA din tara despre ingrijirea pacientilor cu HIV si hepatite virala. La aceasta intalnire se va pune un accent special pe ingrijirea femeilor.
Potrivit organizatorilor, asistentele sunt o componenta vitala a raspunsului la HIV si hepatita virala. Aceste intalniri mult asteptate de catre cadrele medicale, se desfasoara pe parcusul a 2 zile (Nursetri meetings) si care au o traditie de peste 15 ani. Participantii sunt asistenti medicali ce se intalnesc o data la 2 ani cu echipa medicala din Marea Britanie pentru un curs practic de dezvoltare a abilitatilor, in propria lor limba, pentru a le imbunatati capacitatea de a ingriji pacientilor cu HIV in diferitele stadii ale bolii.
Din programul evenimentului:
• Sistemele de ingrijire pentru HIV in Romania si Marea Britanie. Ce putem invata si ce putem face diferit?
• Femeile si HIV/SIDA, ce este diferit? Inegalitatea sociala si economica, accesul la asistenta medicala, drepturile femeilor si stigmatizarea
• Gestionarea sanatatii sexuale si reproductive a femeilor in contextul HIV, inclusiv screening-ul
• Ingrijirea medicala a femeilor cu HIV/SIDA
• Ingrijirea de lunga durata a femeilor cu HIV/SIDA
• Implicatiile pentru practica asistentei medicale in ingrijirea pacientilor