Simply Test- o campanie gratuita de testare rapida a studentilor din Bucuresti pentru potentiale infectii cu virusurile hepatitei B, C si HIV va incepe in luna iulie
Administratia Spitalelor si Serviciilor Medicale Bucuresti(ASSMB), impreuna cu Asociatia „Societatea de Boli Infectioase si HIV/SIDA” au semnat astazi un protocol de colaborare in vederea cresterii nivelului de educatie pentru sanatate a tinerilor studenti din Bucuresti in privinta riscului de imbolnaviri cu infectii precum virusurile hepatitei B, C si HIV, precum si de screening acestor patologii.
Concret, ASSMB si Asociatia ”Societatea de Boli Infectioase si HIV/SIDA” vor derula in cadrul cabinetelor medicale universitare din Reteaua de Medicina Scolara a ASSMB campania ”Simply Test.” Aceasta presupune testarea gratuita prin teste rapide non-invazive, a 2.000 de studenti, prin participare voluntara, in vederea depistarii precoce a unor potentiale infectii cu virusurile hepatitei B, C si HIV.
Teste vor fi disponibile in cadrul cabinetelor de medicina scolara care functioneaza in urmatoarele centre universitare:
- Universitatea Bucuresti,
- Universitatea de Stiinte Agronomice si Medicina Veterinara,
- Universitatea de Medicina si Farmacie „Carol Davila”,
- Universitatea Politehnica
„Ma bucura faptul ca impreuna cu Societatea de Boli Infectioase si HIV/SIDA am reusit sa punem la punct aceasta ampla campanie si totodata extrem de importanta de educatie pentru sanatatea studentilor nostri. De asemenea, educarea publicului cu privire la importanta testarii si promovarea accesului la teste sunt masuri esentiale pentru reducerea incidentei acestor infectii. Prin ASSMB vom asigura personalul medico-sanitar necesar pentru aceasta activitate care va avea loc in cadrul cabinetelor medicale universitare. Campania va incepe in iulie cat inca studentii nu intra in vacanta, urmand sa reluam proiectul o data cu inceperea noului an universitar, in toamna.” – Oana SIVACHE, Directorul General al ASSMB
„Infectiile cu virusurile hepatitei B, hepatitei C si HIV produc boli cronice care, nedepistate si netratate la timp pot duce la raspandirea acestor infectii celor dragi, la boli cronice, la suferinte si chiar deces. Ce ne dorim de la acest proiect este sa transmita studentilor informatii corecte, la zi, care sa-i faca sa inteleaga cat de mare este riscul infectarii cu aceste virusuri. Faptul ca reusim sa facem si screening in vederea depistarii precoce a unor potentiale infectii este mai mult decat binevenit” – Dr. Sorin PETREA, Presedintele Societatii de Boli Infectioase si HIV/SIDA